Cererea în cazul Corlățean, trimisă la Comisia juridică

Cererea în cazul Corlățean, trimisă la Comisia juridică
Publicat: 30/05/2016, 16:37
Actualizat: 12/10/2016, 00:17

Decizia în cazul lui Titus Corlățean a fost deja amânată de două ori, din lipsă de cvorum. A treia oară, însă, ședința Biroului permanent al Senatului a reușit să întrunească numărul necesar de membri, în așa fel încât solicitarea a fost transmisă luni către Comisia juridică. Aceasta din urmă va prezenta o primă evaluare asupra cererii pe 7 iunie, urmând ca raportul să fie întocmit în cel mult două săptămâni.

Direcția Națională Anticorupție a cerut Senatului României încuviințarea începerii urmăririi penale pe numele lui Titus Corlățean, fost ministru al Afacerilor Externe, în Dosarul Diaspora pentru fapte de abuz în serviciu și împiedicarea drepturilor electorale, pe care le-ar fi comis îndeplinind funcția ministerială.

Senatul a amânat de două ori discutarea solicitării DNA deoarece ședințele Biroului Permanent nu au întrunit numărul necesar de membri prezenți, motivul invocat fiind acela că mulți aleși sunt plecați în campanie electorală.

„În contextul organizării alegerilor prezidențiale din anul 2014, în calitate de ministru al afacerilor externe, Corlățean Titus, prin încălcarea procedurilor legale și prin acte de dispoziție, a organizat discreționar secțiile de votare din străinătate, obținând astfel un folos necuvenit pentru candidatul propus și susținut de partidul din care făcea și el parte. Folosul necuvenit pentru altul a constat în limitarea numărului de cetățeni români care și-au putut exercita dreptul de vot în străinătate”, a precizat DNA într-un comunicat de presă.

Corlățean a demisionat între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale din 2014, arătând că nu își poate asuma înființarea de noi secții de votare în străinătate. „Nu pot să accept și nu accept să încalc legea și legalitatea, nu pot accepta ca instituția MAE să fie forțată, obligată să încalce legea și legalitatea pe considerente de interese politice, electorale, ale domnilor Băsescu și Iohannis și nu pot accepta să ofer motive de contestare a rezultatelor alegerilor prezidențiale din turul doi pe considerente de nelegalitate a înființării de noi secții de votare în străinătate”, a fost motivul invocat de Corlățean.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un...
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
O adevărată „mină de aur”: 800 de tipuri de grâu ar putea salva lumea